După Războiul Opiului, a fost introdus în țara mea (acum 158 de ani), iar guvernul Qing din Daoguang (1842) a acceptat mită de la Imperiul Britanic. Acum Orașul Interzis din Beijing are o fotografie cu Cixi stând pe un canapea ca evidenta. De atunci, oameni de afaceri din Marea Britanie, Franța și Rusia țaristă au vândut canapele Chinei pentru cei bogați și puternici, monopolizând piața chineză.

La sfârșitul celui de-al 14-lea an al lui Guangxu din dinastia Qing (1888), a existat un chinez pe nume Mao Maolin în Shanghai, care a cumpărat bunuri vechi și articole vechi din lemn după un interval de 46 de ani. Apoi a început să efectueze cercetări, apoi a deschis primul magazin de canapele din Shanghai, la intrarea unei alei de lângă Hong Kong Road, Sichuan Middle Road, Shanghai, numit „Anyans”, și a operat, de asemenea, Simmons importate din Țările de Jos și Belgia.

În anii 1930, dezvoltarea canapelelor în Shanghai a fost relativ prosperă. Erau peste 1.000 de gospodării. Cu cât lucrurile erau mai ieftine, prețurile erau relativ mici. Odată cu frământările războiului și al Revoluției Culturale, în anii 1980, industria canapelelor a intrat într-o epocă de aur și mii de gospodării au inundat ea. Gospodărie pentru ca oamenii să se bucure.

Mao Maolin din Shanghai este fondatorul canapelei țării mele și Shanghai este, de asemenea, locul de naștere al industriei canapelelor.